Iohannis s-a întors de la Roma cu vești proaste: Guvernul Grindeanu s-a ocupat de OUG 13

Iohannis s-a întors de la Roma cu vești proaste: Guvernul Grindeanu s-a ocupat de OUG 13
Publicat: 26/03/2017, 10:23

„Se apropie cu pași repezi perioada când se negociază următorul buget și cu absorbția pe care o avem acum tare mă tem că nu vom fi în pole position, cum se spune, adică vom fi cu cărți proaste în mână”, a declarat președintele Klaus Iohannis, întrebat ce ar trebui să facă România, în contextul în care absorbția fondurilor este 0%.

Klaus Iohannis a afirmat că va discuta cu Guvernul despre aceste lucruri, în următoarele săptămâni, afirmând că, la început, Sorin Grindeanu s-a ocupat de ordonanțele 13 și 14.

„Am de gând să discut aceste chestiuni cu Guvernul în săptămâni următoare. nu am vrut să mă grăbesc foarte, foarte tare, fiindcă la început Guvernul s-a ocupat de cu totul alte lucruri, vă amintiți, Ordonanța 13, 14 și așa mai departe. Pe urmă, au început ușor, ușor să lucreze ceva și da, am de gând să invit pe Prim-ministrul, cu cine dorește domnia sa, la o discuție pe absorbția fondurilor europene. Cred că aici, dacă vrem să contăm în 2019, când avem Președinția Consiliului Uniunii, chiar trebuie să ne facem temele mult mai bine”, a spus Klaus Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×